Principalul partid de opoziție din Cehia promite că va pune capăt austerității dacă va câștiga alegerile
Cehia trebuie să renunțe la înclinația sa spre „autoflagelare fiscală“ în favoarea investițiilor în creșterea economică, a declarat Karel Havlicek, vicepreședintele partidului de opoziție ANO, care are șanse mari să obțină o victorie categorică în alegerile din octombrie. Cehia, considerată…
Foto: Ziarul Financiar
Cehia trebuie să renunțe la înclinația sa spre „autoflagelare fiscală“ în favoarea investițiilor în creșterea economică, a declarat Karel Havlicek, vicepreședintele partidului de opoziție ANO, care are șanse mari să obțină o victorie categorică în alegerile din octombrie.
Cehia, considerată cea mai matură economie din Europa de Est, va organiza un scrutin parlamentar în mai puțin de două luni, în timp ce alegătorii vor decide dacă vor prelungi mandatul unei administrații care a mizat pe strângerea curelei în ceea ce privește cheltuielile bugetare sau o vor înlocui cu un miliardar populist care își propune să revină în funcție pe baza promisiunilor de creștere a cheltuielilor, scrie Bloomberg.
Partidul ANO, al miliardarului și omului de afaceri Andrej Babiš, și vicepreședintele său Havlicek s-au făcut remarcați și prin faptul că au cerut ca Cehia să înceteze inițiativa de a strânge muniție pentru Ucraina aflată în război cu Rusia. Cehia, cu 11 milioane de locuitori, este printre primele țări din UE care au impus măsuri de austeritate după terminarea crizei energiei. Babiš, când a fost premier, a promis că va conduce țara ca pe o companie, dar ce i-a caracterizat mandatul a fost încetineala cu care a luat decizii importante.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan