Producătorii de îngrășăminte și fermierii din Germania resimt impactul războiului din Iran

Wittenberg găzduiește o uzină chimică înființată în 1915, în mijlocul Primului Război Mondial. La acea vreme, obiectivul era producerea de azot pentru explozibili și îngrășăminte, pentru a ocoli o blocadă care împiedica importul anumitor materii prime din Chile. Mai mult de un secol mai târziu, închiderea Strâmtorii Ormuz „arată că lucrurile nu s-au schimbat, rutele maritime se pot prăbuși“, a declarat pentru AFP Christopher Profitlich, purtător de cuvând al SKW, compania care a preluat uzina în 1993. Pe amplasamentul SKW, care se întinde pe 220 de hectare, o rețea feroviară de 23 de km transportă uree, amoniac și alte îngrășăminte, cu destinația Germania și alte părți din Europa. SKW este cel mai mare producător de uree din Germania, o componentă esențială a îngrășămintelor. Uzina din Wittenberg funcționează la capacitate maximă în încercarea de a compensa deficitul de aprovizionate provocat de blocarea Ormuz.

Aproximativ 80% din producția companiei se bazează pe gaze, iar compania suferă în urma scumpirii acestora datorată conflictului din Orientul Mijlociu. „Noi putem trece costurile mai mari mai departe către consumatorii produselor noastre, însă problema este că clienții noștri, fermierii, s-ar putea să nu poată trece costurile mai departe“, arată Carsten Franzke, CEO-ul SKW.

Un astfel de fermier care se luptă cu impactul crizei este Gerhard Geywitz. Acesta arată că de la începutul războiului din Iran, îngrășămintele s-au scumpit cu 50%.