Producătorii din Vâlcea: În jurul Oltchim suntem șase companii care am putea să consumăm minim o lună din producția combinatului. Dar suntem forțați să importăm PVC. „Este loc pe piață, dar nu poți să faci modificări fiscale în cursul anului financiar. No
Producătorii din județul Vâlcea spun că sunt nevoiți să importe PVC din alte țări din Europa, în condițiile în care încă se așteaptă repornirea producției de PVC la Oltchim Râmnicu Vâlcea, care în anii ’90 era unul dintre cei mai mari trei producători de PVC din Europa ca și capacitate de producție.
Foto: Ziarul Financiar

„Materia primă este adusă exclusiv din import pentru că cu sprijinul guvernului combinatul din Râmnicu Vâlcea a fost închis, iar partea de producție de PVC a dispărut, cu toate că în zonă, în jurul combinatului suntem vreo șase-șapte companii care în mod normal am putea să consumăm minim o lună din producția combinatului. Dar suntem forțați să importăm PVC“, a spus Gabi Ene, director general și administrator, Klass Coating System, un producător de profiluri din PVC pentru uși și ferestre din județul Vâlcea, cu afaceri totale de 25 mil. euro.
Vera Preoteasa, administrator la Vedra, o companie care activează în industria chimică de 25 de ani ca trader și distribuitor, spune că PVC-ul era produs de Oltchim prin intermediul materiilor prime care veneau prin conductă de la Arpechim, rafinărie care s-a închis.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ziarul Financiar