Producătorul Alexandrion a avut afaceri cu 17% mai mari în S1 2016
Alexandrion Grup România, cel mai mare producător local de băuturi spirtoase, a înregistrat în primul semestru o creștere de peste 17% a cifrei de afaceri nete față de perioada similară a anului trecut, până la 96,9 milioane de lei, continuând astfel evoluția pozitivă a businessului din ultimii ani.
Foto: Ziarul Financiar
„Evoluția pozitivă a fost determinată de păstrarea unei linii de continuitate în definirea tuturor strategiilor ce au fost implementate atât pe piața românească, cât și pe cea externă”, a declarat Nawaf Salameh, președintele companiei care deține o fabrică de băuturi spirtoase lângă Ploiești.
Nawaf Salameh, care este și fondator al producătorului de băuturi spirtoase, afirmă că întreg portofoliul companiei a avut o evoluție pozitivă în primul semestru. Compania activează pe mai multe segmente de piață precum vinars (cu brandul Brâncoveanu), pe cel de brandy (Alexandrion), de coniac (Camus), vodcă (Alexander, Beluga etc.), whisky (Grant’s, Glenfiddich etc.), de gin (Alexander, Bellman’s), de lichior (Saber), dar și pe cele de tequilla, șampanie, vermut sau rom.
Dacă evoluția pozitivă a rulajelor companiei ar continua întreg anul, Alexandrion Grup România ar putea încheia al patrulea an consecutiv de creștere a cifrei de afaceri nete, conform analizei ZF pe baza datelor de pe mfinante.ro.
Citește și
2 min
Ioana Matei
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan