zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Retail & Agrobusiness

Producătorul berii Zimbru investește 6 mil. lei în panouri fotovoltaice și echipamente noi de producție. „Vom mări sortimentația, ne vom dezvolta și vom ataca noi piețe de desfacere“

Albrau Prod, unul dintre cei mai mari pro­du­cători independenți de bere de pe plan local, ce are în por­tofoliu mărci precum Albrau sau Zimbru, are un buget de investiții de 6 milioane de lei pentru acest an.

de Corina Matei , Editor Web 03.07.2022 · 17:34 2 min de citit
Producătorul berii Zimbru investește 6 mil. lei în panouri fotovoltaice și echipamente noi de producție. „Vom mări sortimentația, ne vom dezvolta și vom ataca noi piețe de desfacere“

Foto: Ziarul Financiar

Albrau Prod, unul dintre cei mai mari pro­du­cători independenți de bere de pe plan local, ce are în por­tofoliu mărci precum Albrau sau Zimbru, are un buget de investiții de 6 milioane de lei pentru acest an. Principalele investiții sunt în panouri fotovoltaice, dar și pentru înlocuirea echipamentelor de producție pentru a crește produc­tivitatea și calitatea pro­duselor, cât și pentru automati­zarea instalațiilor existente ca să scadă consumul energetic, potrivit reprezentanților companiei.

„Fabrica de bere din Onești (jud. Bacău – n. red.) este o fabrică automatizată, ne adaptăm noilor tehnologii, așa că putem produce o gamă mare de bere începând de la bere 0,0% alcool, până la bere de 7,2% alcool, precum și specia­lități, cum sunt berea neagră și berea cu arome“, a spus Luminița Martin, directorul general al Albrau Prod. Ea a răspuns la întrebările ZF trimise cu ocazia realizării ediției din 2022 a catalogului Cei mai mari jucători din economie. 

În 2021, mixurile de bere și berile aromatizate, pre­cum și berea fără alcool au înregistrat cele mai mari creșteri de consum, de aproximativ 20% față de anul anterior, con­form datelor Asociației Berarilor din România. Albrau, business cu o activitate de trei decenii, deținut majoritar de antreprenorul român Vasile Ciobanu, a ajuns la afaceri de 49,2 milioane de lei anul trecut, având o creș­tere de aproape 7% față de anul precedent, conform calcu­le­lor ZF pe baza datelor oferite de reprezentanții companiei.

Citește și