Producătorul de inputuri Agroland Agribusiness, venituri de 51 mil. lei și profit net de 1,7 mil. lei. Creșteri de 130%, respectiv 41%
Agroland Agribusiness (simbol bursier AAB), companie antreprenorială românească, parte a grupului Agroland, specializată în vânzarea de inputuri pentru agricultură, a raportat venituri din exploatare de 51,1 milioane de lei în primele nouă luni din 2022, o creștere cu 130% față…
Foto: Ziarul Financiar
Agroland Agribusiness (simbol bursier AAB), companie antreprenorială românească, parte a grupului Agroland, specializată în vânzarea de inputuri pentru agricultură, a raportat venituri din exploatare de 51,1 milioane de lei în primele nouă luni din 2022, o creștere cu 130% față de aceeași perioadă a anului trecut.
EBITDA a fost în valoare de 3,2 milioane de lei, o apreciere cu 110%, iar profitul net a ajuns la 1,7 milioane de lei, un avans de 41%, reiese dintr-un comunicat de presă.
„În cel de-al treilea trimestru al anului, echipa Agroland Agribusiness a reușit să păstreze în portofoliul de clienți fermierii tradiționali, care lucrează suprafețe medii-mari, cu mulți dintre care a început colaborarea în perioada similară din 2021. În plus față de aceștia, am înregistrat o creștere a numărului de clienți facturați de la 215 în 9L/2021, la 286 în 9L/2022. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, valoarea tranzacțiilor a crescut datorită extinderii accelerate a ariei de acoperire cu reprezentanți de vânzări ai Agroland Agribusiness, dar și diversificării portofoliului de servicii și produse destinate înființării culturilor”, spune Florin Radu, director general al Agroland Agribusiness.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ziarul Financiar