Producătorul de tâmplărie Electric Plus din Bacău a ajuns la 43 de francize cu magazinele Barrier, după două deschideri în ultima lună
Producătorul de tâmplărie Electric Plus din Bacău a ajuns la 43 de francize Barrier în România, după ce a mai deschis două în ultima lună, însă va închide franciza de la Sibiu în perioada următoare. Cele mai recente deschideri au fost la Pașcani și Piatra Neamț.
Foto: Ziarul Financiar

„Am ajuns la 43 de magazine Barrier, iar până la sfârșitul anului nu mai avem alte deschideri programate, ci doar relocări. Vom închide franciza de la Sibiu, printre primele deschise, așa că vom rămâne cu 42“, spune Adrian Gârmacea, proprietarul companiei Electric Plus, care produce tâmplărie.
În vară, antreprenorul spunea că ținta este să ajungă la 80-100 de magazine Barrier în România, cu o medie de opt-zece deschideri anual. Investiția medie într-o franciză Barrier este de 30.000 de euro, sumă la care se adaugă investiția partenerului local.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ziarul Financiar