Producătorul de utilaje agricole și forestiere IRUM din Reghin mizează în acest an pe o creștere cu 5% a afacerilor, pe baza investițiilor realizate și a evoluției pozitive a pieței de profil.
Compania a încheiat anul trecut cu afaceri totale de peste 69 mil. lei (circa 15,5 mil. euro), în condițiile în care costurile de producție au scăzut și a crescut productivitatea, odată cu achiziționarea unor utilaje noi, cu comandă numerică.
„Ne-am planificat pentru acest an o creștere cu 5% a cifrei de afaceri, precum și crearea a 20-25 de noi locuri de muncă. Vedem în continuare o evoluție pozitivă a pieței, astfel că intenționăm extinderea rețelei de distribuție atât pe plan local, cât și în țările europene“, a declarat pentru ZF Transilvania Mircea Eugen Oltean, director general al IRUM Reghin.
În prezent IRUM produce la Reghin o nouă generație de tractoare articulate forestiere, dotate cu un motor Perkins ce dezvoltă o putere de 95 CP.
Capacitatea anuală de producție a companiei din Reghin este de 2.360 de tone (utilaje, piese de schimb, piese turnate etc). Ponderea exportului ajunge la aproximativ 8% din totalul cifrei de afaceri a companiei, însă în acest an sunt prevăzute noi colaborări pentru furnizarea de piese turnate cu diverși producători din Danemarca și Germania.
Totodată, IRUM a dezvoltat în ultimii ani un parteneriat cu firma Minsk Tractor Works pentru producția la fabrica din Reghin a tractoarelor agricole TAG sub licență Belarus. Parteneriatul a prevăzut construcția unei unități de producție de 3.000 de metri pătrați.
Pe de altă parte, oficialii IRUM spun că în acest an urmează să fie finalizată o investiție de 3,5 mil. euro în construcția unei fabrici de confecții metalice, care va duce atât la creșterea capacității de producție, cât și a numărului de angajați.
Compania are în jur de 400 de angajați, iar principalul acționar al firmei este Mavriprod din Reghin, cu o participație de 93,47%, restul acțiunilor fiind deținute de persoane fizice.
O piață dominată de importuri
În România se vând în prezent aproximativ 2.000 de tractoare, iar parcul național se ridică la 165.000 de unități, mai bine de două treimi din tractoare fiind produse înainte de 1989. Aproape în totalitate, utilajele vândute local sunt importate în condițiile în care în România tractoare mai sunt produse de IRUM Reghin și de MAT Craiova. Semănători sau pluguri cu disc mai sunt produse local de Mecanica Ceahlău și de italienii de la Maschio Gaspardo. Cei mai mari importatori sunt IPSO (John Deere), NHR Agropartners (New Holland), Claas (Claas) sau Mewi (Fendt).