Producția de electrocasnice a sărit în 2019 de 6 mld. lei
Producția de electrocasnice a sărit anul trecut de 6 mld. lei, după o creștere de 8,5%, susținută însă doar de unii dintre jucători. Mai exact, ritmul de creștere variază puternic de la o companie la alta, cu un plus de peste 30% în cazul Philips, care are o fabrică de espressoare și bunuri de igienă orală la Orăștie, și de 6-8% în cazul Arctic (frigidere și mașini de spălat) sau Kärcher (aspirat…
Foto: Ziarul Financiar
Producția de electrocasnice a sărit anul trecut de 6 mld. lei, după o creștere de 8,5%, susținută însă doar de unii dintre jucători. Mai exact, ritmul de creștere variază puternic de la o companie la alta, cu un plus de peste 30% în cazul Philips, care are o fabrică de espressoare și bunuri de igienă orală la Orăștie, și de 6-8% în cazul Arctic (frigidere și mașini de spălat) sau Kärcher (aspiratoare). Au existat și două scăderi mici, de 1-2%, în cazul De’Longhi și Electroargeș, companii care spuneau că își consolidează afacerile în 2019 după ani intenși cu creșteri susținute.
Tot anul trecut marile fabrici de frigidere, aspiratoare sau aragazuri au angajat aproape 500 de oameni.
Producția de electrocasnice a avut un 2019 plin, cu inaugurarea celei de-a doua fabrici Arctic, cu anunțul Bosch de a renunța la a mai investi în România pe segmentul mașinilor de spălat și cu dezvăluirea planurilor nemților de la Kärcher, care au un nou proiect local. Anul acesta însă a continuat să fie la fel de activ, cu achiziția unei fabrici de componente din Bihor de către italienii de la De’Longhi, cu demararea investiției Kärcher pentru cea de-a doua unitate de producție tot în Curtea de Argeș și cu anunțul Haier privind planurile pentru România. Este vorba de o investiție de peste 50 mil. euro într-o fabrică de frigidere și cuptoare în localitatea Ariceștii Rahtivani din Prahova.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca