Profesor Vasile Neacșa: Uniunea Europeană propune „Generația viitoare UE”. Cine plăteșteîn realitate? (1)
Cu greu, încet dar sigur, se adună și banii necesari pentru refacerea post-pandemie a economiei Uniunii Europene (UE).
Foto: Ziarul Financiar
Cu greu, încet dar sigur, se adună și banii necesari pentru refacerea post-pandemie a economiei Uniunii Europene (UE). Din necesarul estimativ de 2,7 trilioane Euro (vice-președinta CE, Comisarul Margarethe Verstagen, martie 2020), s-au adunat 750 miliarde Euro de la Banca Centrală Europeană (BCE) – chiar dacă numai pe hârtie – puși la dispoziția băncilor centrale ale țărilor membre începând cu19martie 2020, cca. 500 miliarde credit prin Mecanismul de Stabilitate Europeană (MSE) din 25 martie 2020 și 750 miliarde prin împrumuturi pe care UE le va contracta pe piețele financiare mondiale. Acest din urmă fond – „Generația viitoare UE” – este propus liderilor europeni în urma unei înțelegeri franco-germane. Președinta Comisiei Europene (CE) Doamna Ursula von der Leyen l-a făcut public la 27 Mai 2020 la conferința de presă, devansată fiind cu o zi de bine cunoscutul Martin Selmayer. Este evident că, până ce acest fond va deveni operațional, mai sunt necesare încă multe ajustări și negocieri. Cu toate acestea, în principiu cei 750 miliarde ar trebui împărțiți în 500 miliarde ca subvenții acordate țărilor greu afectate de virusul SARS-Cov2 și 250 miliarde ca împrumuturi la care setul de condiții în vederea accesării ar trebui să fie destul de flexibil. Cu siguranță proporțiile se vor schimba substanțial, pe măsură ce negocierile avansează. Chiar și așa, Olanda, Austria, Suedia și Danemarca au făcut cunoscută opoziția lor cu privire la acordarea granturilor. Iar reuniunea virtuala care a avut loc in 19 iunie a.c ne confirma impasul decizional. Presedintele Consiliului European, Dl. Charles Michel declara „Sunt total angajat să încep imediat negocieri reale cu statele membre. Intenționăm să organizăm un summit fizic în jurul lunii iulie la Bruxelles”. În același timp, membrii Parlamentului European (PE) s-au împărțit și ei în două grupări:nemulțumiți și, respectiv, foarte nemulțumiți. Cei care fac parte din comisiile de cultura, artă, educație, apărare militară, juridică, pescuit își văd bugetul diminuat semnificativ, iar cei din comisiile economică și industrie își manifestă nemulțumirea că banii alocați sectoarelor lor nu sunt suficienți. CE adăuga la acest fond de refacere economică, post-pandemie, și bugetul propriu de funcționare de cca. 1,1 trilioane Euro pentru perioada 2021-2027. Bugetul este în curs de negociere, a creat deja tensiuni mari și un prim dezacord în luna februarie 2020 atunci când cei 27 lideri nus-au pus de acord asupra consistenței acestuia.
Întrebarea care se pune este ce se întâmplă atunci cu cele6% cheltuieli administrative pentru funcționarea instituțiilor europene, programul ERASMUS, fondul de coeziune, noile linii de cheltuieli bugetare adăugate prin programe precum imigrarea și securitate, respectiv introducerea unui nou mecanism european de stabilizarea investițională, absolut necesare înainte, dar mai ales acum, după pandemie. …. Consider că este ireal să ne imaginam că acești 1,1 trilioane Euro vor fi destinați integral reconstrucției post pandemie. Banii ar fi fost cu greu suficienți într-o perioada de calm politic continental pentru continuarea politicii UE. În prezent nu este cazul! Unde mai pui că ieșirea Marii Britanii din UE a redus bugetul UE cu 11,3 miliarde Euro anual…
În urmă cu câteva zile BCE a decis să își sporească participarea la ajutorul acordat cu încă 600 miliarde Euro, în vederea stabilizării prețurilor la produse care deja au luat-o razna. Deci teoretic UE ar avea: 750 miliarde (BCE) + 600miliarde (BCE) + 500 miliarde (MSE) + 750 miliarde = 2,6 trilioane Euro.
Citește și
2 min
Ziarul Financiar
1 min
Ziarul Financiar
3 min
Ștefan Stan