zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Profesii

Care este profilul participanților la programele de MBA și EMBA: „Studenții provin din diverse industrii: telecomunicații, inginerie, FMCG, construcții, industria farmaceutică, IT, energie, iar vârsta medie este de 35 de ani“

Nevoia unor cursuri de educație mana­ge­ria­lă este resimțită din ce în ce mai mult de exe­cu­tivii și managerii români, care admit că un pro­gram de MBA sau Executive MBA le ofe­ră cu­noștințe suficient de bune astfel încât să avan­seze ulterior în carieră sau să devină an­tre­prenori

de Mirela Turlan , Editor Web 29.07.2020 · 21:22 2 min de citit și în ziarul tipărit

Domeniile predominante din care provin studenții sunt: business services – 18%, IT – 16%, pharma – 15%, FMCG și retail – 14%, construcții – 9%, financiar – 8%,telecom – 5%, automotive – 5%, educație – 3%.

Nevoia unor cursuri de educație mana­ge­ria­lă este resimțită din ce în ce mai mult de exe­cu­tivii și managerii români, care admit că un pro­gram de MBA sau Executive MBA le ofe­ră cu­noștințe suficient de bune astfel încât să avan­seze ulterior în carieră sau să devină an­tre­prenori. Astfel, în prezent, studenții provin din diverse industrii, începând cu indus­tria de te­lecomunicații, inginerie, FMCG, cons­trucții, industria farmaceutică, IT sau ener­gie, iar vârs­ta medie este de 35 de ani, spun repre­zen­tanți ai școlilor de afaceri din România.

„Cei care se înscriu în cadrul unui program de MBA sau EMBA au în general o ex­pe­riență pro­fe­sio­na­lă de 12 ani și o ex­periență în mana­ge­ment de 8 ani. De altfel, con­form statis­ticilor, do­meniile pre­do­mi­nante din care provin stu­denții sunt: bus­iness ser­vices – 18%, IT – 16%, pharma – 15%, FMCG și retail – 14%, cons­truc­ții – 9%, financiar – 8%, tele­com – 5%, automotive – 5%, edu­cație – 3%“, a spus Ro­xana Ioniță, di­re­ctor în cadrul școlii de busi­ness Tiffin Executive MBA. Ea a adăugat că o tendință notabilă este cea a creșterii nu­mă­rului de femei, astfel că „în ultimul an, pro­cen­tul femeilor îl depășeste pe cel al băr­ba­ți­lor.“

Citește și