zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Auto & Transporturi

Profitul net al operatorului de curierat GLS România, controlat de britanicii de la Royal Mail, a crescut cu 47% în 2025, la peste 40 mil. lei

GLS General Logistics Systems România, parte din grupul cu același nume, controlat de britanicii de la Royal Mail, a realizat în 2025 o cifră de afaceri de 530,2 mil. lei (105,2 mil. euro), în creștere cu 26,7% față de anul anterior, când compania a avut afaceri de 418,2 mil. lei (84 mil. euro), conform calculelor ZF făcute pe baza datelor de pe site-ul Ministerului Finanțelor.

de Vali Pencu , Colaborator 31.05.2026 · 17:56 2 min de citit și în ziarul tipărit
Profitul net al operatorului de curierat GLS România, controlat de britanicii de la Royal Mail, a crescut cu 47% în 2025, la peste 40 mil. lei

Foto: Ziarul Financiar

GLS General Logistics Systems România, parte din grupul cu același nume, controlat de britanicii de la Royal Mail, a realizat în 2025 o cifră de afaceri de 530,2 mil. lei (105,2 mil. euro), în creștere cu 26,7% față de anul anterior, când compania a avut afaceri de 418,2 mil. lei (84 mil. euro), conform calculelor ZF făcute pe baza datelor de pe site-ul Ministerului Finanțelor.

Acesta este cel mai înalt nivel al businessului raportat de compania de curierat de la intrarea sa pe piață. Operatorul a intrat pe piața locală în 2007, când a deschis la Sibiu prima filială din România, în urma unei investiții de circa 5 mil. euro. Compania de curierat a obținut în 2025 un profit net de 40,1 mil. lei (8 mil. euro), mai mare cu aproape 47% față de anul precedent, când GLS General Logistics Systems România a înregistrat un câștig net de 27,3 mil. lei (aproximativ 5,5 mil. euro), potrivit datelor publice.

Operatorul de curierat a ajuns în 2025 la un număr mediu de 302 angajați, cu 37 de oameni mai mult decât în 2024, potrivit celor mai recente informații disponibile pe site-ul Ministerului Finanțelor. Compania are aproximativ 3.500 de clienți, 58 de depozite și 1.040 de vechicule de transport, arată datele de pe site-ul GLS. În total, GLS Group are venituri anuale de 5,4 miliarde de euro, peste 230.000 de clienți, 23.000 de angajați și acoperă 40 de țări. GLS România oferă livrări de colete și livrări expres în România și livrări internaționale de colete, potrivit aceleiași surse. 

Citește și