Programul factory by Raiffeisen Bank a ajuns la peste 430 de business-uri finanțate. Valoarea totală a finanțărilor: 24 mil. euro
Programul factory by Raiffeisen Bank, lansat în urmă cu șase ani pentru a sprijini antreprenorii aflați la început de drum, a ajuns la peste 430 de business-uri finanțate, valoarea totală a finanțărilor fiind de circa 24 mil. euro, potrivit informațiilor transmise de bancă.
Programul factory by Raiffeisen Bank, lansat în urmă cu șase ani pentru a sprijini antreprenorii aflați la început de drum, a ajuns la peste 430 de business-uri finanțate, valoarea totală a finanțărilor fiind de circa 24 mil. euro, potrivit informațiilor transmise de bancă. Din 2018 și până în prezent în platforma factory au fost înscrise peste 1.240 de business-uri, iar dintre acestea 740 au fost selectate pentru etapa finală a interviului. Suma medie accesată per business a fost de 37.000 euro, bani necesari în principal pentru investiții (60%), dar și pentru capital de lucru (40%). Prin intermediul programului factory by Raiffeisen Bank, compania sprijină business-uri din domenii tot mai variate. Astfel, 31% dintre afacerile creditate vin din zona de producție, 13% din HORECA, 10% din IT&C, 10% din Servicii, 7% din Sănătate, 7% din Educație și 22% din alte industrii (Consultanță, activități de recreere, Turism, etc).
„Am observat în ultimii ani un interes în continuă creștere din partea antreprenorilor pentru a dezvolta afaceri cu impact pozitiv în societate, cu grijă față de mediu și care consolidează comunitățile din jurul lor. Este exact ceea ce susținem noi la factory by Raiffeisen Bank. Așa că, dacă ai un plan de business concret, factory by Raiffeisen Bank îți dă ocazia să îl transformi în realitate“, a declarat Bianca Chișulescu, program manager, factory by Raiffeisen Bank România. În ceea ce privește profilul beneficiarilor, vârsta medie a aplicanților este de 38 de ani, iar majoritatea sunt din București ñ Ilfov (45%). De asemenea, din totalul business-urilor creditate, 33% sunt conduse de femei antreprenor.
Citește și
2 min
Ziarul Financiar
2 min
Ștefan Stan
3 min
Ștefan Stan