Programul Prima casă, suplimentat cu 500 mil. lei. Nouă bănci primesc fonduri
Ministerul Finanțelor a aprobat alocarea rezervei nerepartizate de 500 mil. lei pentru acordarea de garanții în cadrul programului Prima casă, la cererea Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGIMM), ceea ce înseamnă că băncile românești…
Foto: Ziarul Financiar
Ministerul Finanțelor a aprobat alocarea rezervei nerepartizate de 500 mil. lei pentru acordarea de garanții în cadrul programului Prima casă, la cererea Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGIMM), ceea ce înseamnă că băncile românești vor putea să dea credite ipotecare prin programul guvernamental în valoare de circa un miliard de lei.
În condițiile în care un credit ipotecar Prima casă ajunge în medie la 50.000 de euro, circa 4.500 de români pot să beneficieze de suplimentarea propusă de Ministerul de Finanțe.
Plafonul de 500 mil. lei a fost repartizat băncilor Piraeus Bank, OTP Bank, BCR, ING, Bancpost, Raiffeisen Bank, BRD, CEC Bank și Leumi Bank, luându-se în considerare gradul de utilizare a plafoanelor alocate finanțatorilor până la data de 7 iunie 2017, conform informațiilor transmise de Finanțe.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan