Programul SuperCoders by Orange așteaptă copii cu vârste între 10 și 14 ani din toată țara care vor să își dezvolte abilitățile digitale
Copiii cu vârste între 10 și 14 ani sunt așteptați să se înscrie în cadrul programului SuperCoders dezvoltat de Orange România și ajuns la cea de-a opta ediție, care își propune să contribuie la dezvoltarea abilităților digitale ale acestora, arată un comunicat transmis de reprezentanții Orange.
Copiii cu vârste între 10 și 14 ani sunt așteptați să se înscrie în cadrul programului SuperCoders dezvoltat de Orange România și ajuns la cea de-a opta ediție, care își propune să cotnribuie la dezvoltarea abilităților digitale ale acestora, arată un comunicat transmis de reprezentanții Orange.
„Așa cum sfera activităților pe care le desfășurăm în mediul online se extinde an de an, și competentele copiilor devin din ce în ce mai diverse. Cei înscriși în ediția de anul acesta vor putea să descopere cum pot transforma pasiunea în meserie în mediul online, să codeze pentru a-și dezvolta competențe pentru viitor și să se distreze, pentru că lumea digitală are nevoie de povești și creativitate”, a transmis Veronica Dogaru, Head of Corporate Communications & CSR în cadrul Orange România.
SuperCoders va fi organizat în perioada octombrie 2021 – aprilie 2022 și va cuprinde trei etape, respectiv Caravana, Concursul național și Academia.
Citește și
3 min
Liviu Popescu
1 min
Claudia Medrega
15 min
Mircea Nica