zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · ZF Transilvania

Proiect de peste 80 mil. euro pentru construirea unui nou spital de boli infecțioase și pneumologie în Oradea

Primăria Oradea a publicat pe SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice) anunțul de participare pentru proiectarea și execuția lucrărilor la noul spital de boli infecțioase și pneumologie, proiect estimat la 391,8 mil. lei (peste 80 mil. euro), fără TVA. Data…

de Robert Manea , Editor Web 22.08.2022 · 16:52 2 min de citit
Proiect de peste 80 mil. euro pentru construirea unui nou spital de boli infecțioase și pneumologie în Oradea

Foto: Ziarul Financiar

Primăria Oradea a publicat pe SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice) anunțul de participare pentru proiectarea și execuția lucrărilor la noul spital de boli infecțioase și pneumologie, proiect estimat la 391,8 mil. lei (peste 80 mil. euro), fără TVA. Data limită de depunere a ofertelor în SEAP este 12 octombrie 2022. Proiectul urmează să fie depus spre finanțare prin Planul Național de Redresare și Rezilență (PNRR) – Componenta 12 Sănătate, în momentul deschiderii axei, potrivit unui comunicat de presă al primăriei Oradea.

Noul spital urmează să fie construit pe un teren de 2,5 hectare de pe strada Vlădeasa. Construcția va avea 4 etaje și minimum 218 de paturi pentru spitalizarea continuă a pacienților (ce vor putea fi suplimentate la 295 de paturi, în funcție de necesități). La acestea se adaugă 20 de paturi în regim de spitalizare de zi și 11 paturi pentru terapie intensivă, ajungându-se la un total de minimum 249 de paturi și maximum 326 de paturi. Capacitățile noului spital de boli infecțioase și pneumoftiziologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea sunt formate din zona de spitalizare continuă, spitalizare de zi, zona de îngrijire ambulatorie, dispensarul TBC, zona de servicii de diagnosticare și un bloc operator.

Spitalul va avea și un compartiment pentru urgențe, cu cameră de gardă pentru fiecare dintre specialitățile medicale deservite: boli infecțioase, pneumoftiziologie, un cabinet pentru vaccinuri și spații pentru deservirea funcției educaționale (sală de conferințe, săli studiu, camere pentru rezidenți etc). Totodată, va avea un compartiment pentru primiri urgențe, cameră de tratament și monitorizare, trei izolatoare și cu câte o cameră de gardă pentru fiecare dintre specialitățile medicale.

Citește și