Proiectul cloudului guvernamental de 500 mil. euro, cu bani din PNRR. ANIS, puternica asociație a firmelor de soft, acuză un „derapaj“: Statul vrea să interzică pe furiș achiziția de servicii de cloud de la firme private. Școlile nu vor mai putea cumpăra
Statul român este pe cale să legifereze, printr-un proiect de ordonanță de urgență - care ar fi discutat netrasparent, în spatele ușilor închise, un adevărat „derapaj“, respectiv blocarea de pe piața furnizorilor de servicii de cloud pentru sectorul public a tuturor furnizorilor privați, acuză, printr-un mesaj nebișnuit de dur, Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS), care…
Foto: Ziarul Financiar
Statul român este pe cale să legifereze, printr-un proiect de ordonanță de urgență – care ar fi discutat netrasparent, în spatele ușilor închise, un adevărat „derapaj“, respectiv blocarea de pe piața furnizorilor de servicii de cloud pentru sectorul public a tuturor furnizorilor privați, acuză, printr-un mesaj nebișnuit de dur, Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS), care grupează cei mai mari jucători din industria locală de IT, cu un business cumulat de aproape 4 mld. euro pe an și 47.000 de angajați.
Proiectul înființării unei infrastructuri guvernamentale de cloud, discutat încă din perioada guvernului Dăncilă – când costurile erau estimate la mai puțin de 50 mil. euro, a revenit în discuție anul trecut, iar odată cu decizia ca acesta să fie structurat diferit și finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), au crescut și costurile la 500 mil. euro. Spre deosebire de varianta publică a proiectului de OUG privind cloudul guvernamental, în culise se pregătește o altă variantă, care prevede că odată cu lansarea cloudului guvernamental instituțiile de stat nu vor mai avea voie să cumpere soluții de cloud public (de la furnizori privați), precum Amazon, Google și Microsoft, susține Alexandru Lăpușan, vicepreședinte al ANIS.
„Suntem pe un calendar foarte strâns pe zona de PNRR și asta forțează multe instituții să accelereze cadrul necesar pentru obținerea acelor fonduri. În cazul nostru, vorbim despre cloudul guvernamental, avem o ordonanță de urgență care a fost lansată în procesul de transparență decizională undeva în august 2020, însă din păcate se pare că ultima formă – care nu mai e atât de transparentă – deși suntem în acest proces de transparență decizională, este una absolut dramatică pentru viitorul digitalizării României.“
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca
1 min
Ștefan Stan