Purcari Wineries a semnat documentele oficiale pentru achiziția SERVE Ceptura, fondată în 1994 de Contele Guy TYREL de POIX și Mihaela TYREL de POIX. Mihaela de Poix, Co-fondatorul SERVE Ceptura: Cred că adevărata continuitate înseamnă să știi când să laș
Producătorul de vin Purcari Wineries a semnat documentele oficiale pentru achiziția companiei SERVE Ceptura SRL, fondată în 1994 de Contele Guy TYREL de POIX și Mihaela TYREL de POIX, o tranzacție pe care a anunțat-o la începutul anului. Tranzacția va…
Foto: Ziarul Financiar
Producătorul de vin Purcari Wineries a semnat documentele oficiale pentru achiziția companiei SERVE Ceptura SRL, fondată în 1994 de Contele Guy TYREL de POIX și Mihaela TYREL de POIX, o tranzacție pe care a anunțat-o la începutul anului.
Tranzacția va fi finalizată după obținerea tuturor aprobărilor corporative și de reglementare necesare, inclusiv obținerea avizului Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe (CEISD) din România.
„Decizia de a face acest pas nu a fost una ușoară. Este un pas important. Un pas care vine cu emoție, cu nostalgie, dar și cu multă responsabilitate. Am luat această decizie pentru că suntem convinși că brandurile noastre și moștenirea pe care o purtăm vor avea parte de un viitor și mai puternic într-un grup cu prezență internațională, cu resurse, oportunități și o viziune globală. Cred că adevărata continuitate înseamnă să știi când să lași visul să crească dincolo de tine, așa că, pentru noi, aceasta este o declarație de încredere. SERVE este mai mult decât un business, este o parte din identitatea familiei noastre, din istoria noastră și din visul început în 1993 alături de Guy (Contele Guy TYREL de POIX). Din pasiune pentru oameni și vin am construit o companie care a promovat și a dus mai departe încrederea în potențialul viticol extraordinar al României. Rămân profund recunoscătoare echipei noastre, partenerilor, comunității locale și tuturor celor care iubesc vinurile SERVE.”, a spus Mihaela de Poix, Co-fondatorul SERVE Ceptura.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca