PwC: Aproape jumătate dintre companii au fost victimele criminalității economice în ultimii doi ani la nivel global, al doilea cel mai mare nivel raportat în 20 de ani
Frauda și criminalitatea economică rămân la niveluri record la nivel global în condițiile în care 47% dintre companii spun că au fost afectate în ultimii doi ani, a doua cea mai mare rată din ultimii 20 de ani, iar valoarea pierderilor raportate se ridică la 42 miliarde dolari.
Foto: Ziarul Financiar
Frauda și criminalitatea economică rămân la niveluri record la nivel global în condițiile în care 47% dintre companii spun că au fost afectate în ultimii doi ani, a doua cea mai mare rată din ultimii 20 de ani, iar valoarea pierderilor raportate se ridică la 42 miliarde dolari.
Principalele tipuri de infracțiuni economice raportate au fost fraudele comise de clienți (35%), criminalitatea cibernetică (34%), furtul de bunuri și bani (31%) și mita și corupția (30%). De altfel, fraudele comise de clienți au înregistrat cea mai mare creștere, de șase puncte procentuale, de la 29% în urmă cu doi ani, potrivit studiului bianual PwC „Global Economic Crime and Fraud Survey” (GECS) 2020
”Nivelul ridicat al criminalității cibernetice este în linie cu evoluția tehnologică. Anul aceasta am putea asista la un nou record în materie de fraude, având în vedere activitatea crescută și schemele de fraudă din ce în ce mai elaborate ale hackerilor/criminalilor informatici care profită de îngrijorarea instaurată la nivel global. Criza generată de pandemia COVID-19 domină atenția, iar organizațiile și populația devin mai vulnerabile la alte riscuri și toate organizațiile internaționale lansează avertismente că s-au înmulțit cazurile de diverse înșelătorii financiare, îndeosebi criminalitate cibernetică și fraudele de tip social, iar sumele pot fi semnificative”, a declarat Ana Sebov, liderul echipei de Forensic din cadrul PwC România.
Citește și
1 min
Bogdan Cojocaru
6 min
Vali Pencu