PwC: Companiile listate și-au revenit puternic după prăbușirea din primul trimestru, recuperând pierderile înregistrate
Valoarea de piață a celor mai mari 100 de companii listate din lume a revenit puternic în al doilea trimestru, recuperând aproape complet pierderea de 15% înregistrată în primele trei luni ale anului 2020 când a izbucnit pandemia de COVID-19, se arată în analiza PwC ”Top 100 companii conform capitalizării de piață”, actualizată la 30 iunie.
Foto: Ziarul Financiar

Astfel, capitalizarea celor 100 de companii a urcat cu 3,57 trilioane dolari, în al doilea trimestru, ajungând la finalul lunii iunie la 25,04 trilioane de dolari, cu doar 1% sub nivelul înregistrat în decembrie 2019, de 25,37 trilioane dolari. „Pandemia a provocat distorsiuni semnificative pe piețele de capital într-o perioadă scurtă, dar cele mai mari companii din lume încă oferă o relativă siguranță investitorilor, dar cu diferențe clare de performanță pe regiuni și sectoare.
Companiile de tehnologie și servicii pentru consumatori au fost motorul revenirii piețelor globale de capital din al doilea trimestru, fiind un semn bun pentru recuperarea economiei. Acestea vor continua să performeze, beneficiind de accelerarea digitalizării, a creșterii comerțului online și migrației către cloud”, spune Dinu Bumbăcea, Partener și Lider al Departamentului de Consultanță în Afaceri PwC România.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca