PwC: Consumatorii se așteaptă la cheltuieli mai mari pentru alimente în următoarele șase luni și intenționează să-și reducă bugetul pentru bunuri de lux sau mese în oraș
Consumatorii din întreaga lume se confruntă cu creșterea prețurilor, iar aproape jumătate dintre ei (47%) estimează costuri mai mari pentru alimente în următoarele șase luni, arată sondajul Global Consumer Insights Pulse 2022 realizat de PwC. În aceste condiții, mulți au…
Foto: Ziarul Financiar
Consumatorii din întreaga lume se confruntă cu creșterea prețurilor, iar aproape jumătate dintre ei (47%) estimează costuri mai mari pentru alimente în următoarele șase luni, arată sondajul Global Consumer Insights Pulse 2022 realizat de PwC.
În aceste condiții, mulți au în vedere reducerea cheltuielilor pentru bunuri de lux/premium (37% dintre respondenți), mese în oraș (34%), artă, cultură și sport (30%) și modă (25%).
”Reziliența consumatorilor a fost pusă la încercare în ultimii doi ani din cauza întreruperilor în lanțului de aprovizionare și restricțiilor. Deși entuziasmul pentru consum revenise după ridicarea acestora, creșterea inflației și a dobânzilor pun noi presiuni pe cheltuieli și comportamentul de consum, care nu credem că se vor atenua prea curând. Sondajul arată că oamenii se așteaptă la noi creșteri de prețuri și caută modalități să-și adapteze preferințele de cumpărare pentru a face față noului context, fără însă a renunța la factori precum cea mai bună experiență de cumpărare sau mărcile preferate. În același timp, retailerii și producătorii trebuie să facă față atât cerințelor din partea consumatorilor, cât și propriilor presiuni legate de inflație și de lanțul de aprovizionare. Companiile care pot gestiona multiplele perturbări, menținându-și focusul pe clienți, vor fi în cea mai bună poziție pentru a ieși câștigătoare din acest context dificil”, a declarat Ruxandra Târlescu, Partener și Lider pentru Retail în cadrul PwC România.
Citește și
2 min
Ioana Matei
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan