PwC este noul auditor al Băncii Transilvania
Banca Transilvania, a treia bancă locală după active, și-a schimbat auditorul, situațiile financiare ale instituției de credit din Cluj fiind verificate de compania PwC.
Foto: Ziarul Financiar
Banca Transilvania, a treia bancă locală după active, și-a schimbat auditorul, situațiile financiare ale instituției de credit din Cluj fiind verificate de compania PwC.
Până anul trecut KPMG a fost auditorul Băncii Transilvania. În situațiile financiare aferente primului semestru din 2016, PwC apare cu un „raport de revizuire a informațiilor financiare interimare sumarizate individuale și consolidate“. Iar concluzia auditorilor de la PwC este că pe baza revizuirii efectuate nu a fost identificat niciun aspect care să indice că informațiile financiare interimare nu sunt întocmite, „în toate aspectele semnificative, în conformitate cu IAS 34“.
Banca Transilvania a reușit în primul semestru (S1) să obțină un profit net de 458,3 mil. lei, de 2,4 ori mai mare comparativ cu S1/2015. Iar activele băncii au ajuns la 47,9 mld. lei, banca menținându-se pe locul trei. Anul trecut, Banca Transilvania a înregistrat un profit net contabil de 2,4 mld. lei, în creștere cu 456% ca urmare a înregistrării câștigului din preluarea Volksbank.
Citește și
5 min
Bogdan Alecu
2 min
Ziarul Financiar