PwC recrutează 150 de studenți și proaspăt absolvenți
Compania de audit și consultanță fiscală PwC, care are pe plan local circa 600 de angajați, vrea să recruteze 150 de studenți sau proaspăt absolvenți pe poziții de consultanți junior pe zona de taxe sau în sectorul de audit, dar și pentru programe de internship.
Foto: Ziarul Financiar
Compania de audit și consultanță fiscală PwC, care are pe plan local circa 600 de angajați, vrea să recruteze 150 de studenți sau proaspăt absolvenți pe poziții de consultanți junior pe zona de taxe sau în sectorul de audit, dar și pentru programe de internship. Volumul de recrutări de anul acesta este de trei ori mai mare decât cel din anii anteriori, iar reprezentanții companiei se duc în universitățile din București pentru a-și recruta candidații folosind conceptul de “gamification”, care transpune folosirea gândirii jocurilor în contexte reale din business. Potrivit unor surse din piață, salariile pe care le primesc tinerii care intră ca juniori în companiile mari de audit și consultanță fiscală nu depășesc valoarea de 400 de euro net pe lună.
Astfel, până la finalul acestei luni, reprezentanții PwC se vor duce în trei universități din Capitală – Academia de Studii Economice, Universitatea Politehnică și Universitatea din București (la Facultatea de Drept) – pentru a le prezenta competiția la care se pot înscrie pentru a obține un post în cadrul companiei. Programul se va desfășura în perioada 2 aprilie- 18 mai, iar tinerii participanți vor intra în competiție în echipe și vor aborda teme legate de macroeconomie și vor participa la workshopuri de dezvoltare personală. De asemenenea, consultanții PwC îi vor ajuta să își construiască proiectele, iar tinerii vor lucra pentru o zi în cadrul PwC și vor interacționa cu managerii companiei.
“Competiția este o alternativă la procesul anual de recrutare de juniori, iar în fiecare etapă a acesteia vom observa și evalua abilitățile participanților“, a spus Ramona Simulescu, liderul departamentului de HR al PwC România. Câștigătorii competiției vor fi anunțați în luna mai, iar cei selectați să lucreze în companie vor începe munca în cadrul PwC din luna septembrie.
Citește și
3 min
Ștefan Stan
1 min
Ștefan Stan
2 min
Ziarul Financiar