Radu Burnete, Concordia: Adoptarea în regim de urgență a reglementărilor privind garanția produselor va afecta comercializarea a milioane de bunuri și va duce la scumpirea unora dintre ele sau la dispariția altora
Asociația Concordia atrage atenția asupra potențialele efecte pe care le poate avea noua Ordonanță de Urgență care acoperă anumite aspect referitoare la contractele de vânzare de bunuri, apreciind că reglementarea ”peste noapte” a garanției va duce la scumpirea sau dispariția…
Foto: Ziarul Financiar
Asociația Concordia atrage atenția asupra potențialele efecte pe care le poate avea noua Ordonanță de Urgență care acoperă anumite aspect referitoare la contractele de vânzare de bunuri, apreciind că reglementarea ”peste noapte” a garanției va duce la scumpirea sau dispariția unor produse de pe piață.
„Adoptarea în regim de urgență a reglementărilor privind garanția produselor va afecta comercializarea a milioane de bunuri și va duce la scumpirea unora dintre ele sau la dispariția altora, în lipsa unui dialog în care să explicăm unde extinderea garanției este fezabilă economic și unde nu. Adoptarea de urgență, din nou fără respectarea procedurilor de consultare a partenerilor sociali nici la Ministerul Economiei, nici în cadrul Consiliului Economic și Social al Proiectului de Ordonanță de Urgență privind anumite aspecte referitoare la contractele de vânzare de bunuri înscris pe ordinea de zi pentru ședința de astăzi, 28 decembrie 2021, e de natură să ducă la dispariția unor produse de pe piața românească, făcându-le neviabile din punct de vedere economic”, a declarat Radu Burnete, director executiv Concordia.
Ordonanța de Urgență reglementează transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2019/771 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2019, care trebuia aplicată din iulie 2021. ROmânia a solicitat CE amânarea până pe 30 ianuarie 2022.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca