Radu Hanga, președintele Bursei: Promitem un indice pentru piața AeRO în 2021. “Va fi un animal viu.”
Radu Hanga, președintele Bursei de Valori București (BVB), a declarat vineri dimineață că pe ordinea de zi a următoarei ședințe a Comisiei Indicilor, programată în câteva luni, se află o propunere despre înființarea, în a doua jumătate a anului, a unui indice antreprenorial, reprezentativ pentru piața AeRO.
Foto: Ziarul Financiar

„În câteva luni avem planificată următoarea ședință a Comisiei de Indici și avem pe masă o propunere de indice pentru piața AeRO. Va fi construit după modelul pe care îl aplicăm și la ceilalți indici. (…) Va fi un animal viu, va fi un indice care pe măsură ce o să vină companii, ne așteptăm să vină companii tot mai mari, inclusiv din zona de tehnologie, sigur se va dezvolta și se va diversifica. Acesta este obiectivul, ca în a doua jumătate a anului să avem un indice care să fie reprezentativ și care să dea o indicație privind evoluția pieței AeRO. Ne place vizibilitatea și lichiditatea pe care le are piața aceasta. Dacă ne uităm, aceasta a ajuns să depășească 10% din lichiditatea pieței principale, sunt creșteri de peste trei ori față de 2020, nu se compară cu fluctuația lichidității de pe piața principală, de peste cinci ori față de 2018-2019. Promitem indicele anul acesta“, a declarat Radu Hanga.
Președintele BVB a fost prezent vineri la sediul bursei în cadrul unui eveniment organizat cu ocazia admiterii la tranzacționare a producătorului de vinuri ecologice Vifrana (simbol bursier BIOW).
Citește și
1 min
Mirela Turlan
1 min
Simona Vasile
1 min
Simona Vasile