Radu Magdin, analist geopolitic și CEO Smartlink. CEO de România: presiune reală, lecții reale și reziliență reală

Există un moment în viața oricărui CEO când instrumentele cu care a câștigat până atunci nu mai funcționează în același fel. Nu pentru că el s‑ar fi schimbat, ci pentru că s‑a schimbat terenul de joc. România anului 2026 este un astfel de teren: datorie publică la 63% din PIB, deficitul bugetar cel mai mare din Uniunea Europeană în 2024, inflație care abia acum (părea că) începe să se tempereze, instabilitate politică structurală și un indice de încredere în afaceri care a coborât, pentru prima dată de la pandemie, sub pragul neutru de 50. Cifrele nu descriu o criză punctuală. Descriu o condiție de neignorat.

Această realitate ar putea fi citită ca un diagnostic sumbru. Eu o citesc altfel: ca un test de selecție. Mediile dificile nu distrug companiile competente; le separă de cele care au supraviețuit până acum prin circumstanțe favorabile, nu printr‑o organizare solidă. Ceea ce urmează este o analiză a acestei separări: ce au făcut diferit companiile și liderii care nu doar au trecut prin crize, ci au ieșit din ele cu o poziție mai bună decât aveau înainte.

Directorii executivi din România și‑au dovedit, în repetate rânduri, capacitatea de a absorbi șocuri pe care piețele mai așezate le‑ar fi resimțit mult mai acut. Prin criza energetică, pandemie și turbulențe politice succesive, indicele CONFIDEX a funcționat ca un barometru fidel al rezilienței acestor lideri. Ediția a 13‑a a studiului, publicată în ianuarie 2026 pe baza a peste 500 de contribuții ale managerilor și antreprenorilor români, a înregistrat însă cea mai mare scădere de la o ediție la alta de la lansarea studiului: indicele a coborât de la 51,3 la 47,2 puncte, revenind la un nivel comparabil cu primul semestru din 2021. Coborârea sub pragul neutru de 50 nu reflectă panică, ci ceva mai complex: o prudență accentuată, în care niciun sector nu mai atinge teritoriul optimismului, iar directorii executivi declară un control mai mare asupra propriilor companii decât asupra economiei în ansamblul ei. Agricultura și IT‑ul se numără printre cele mai pesimiste sectoare, în timp ce serviciile și comerțul rămân ceva mai rezistente. Sectorul tech autohton continuă să vizeze piețele internaționale, iar firmele cu mai mulți fondatori performează consistent mai bine decât cele conduse de o singură persoană. Există, cu alte cuvinte, materie primă pentru reziliență, dar și un avertisment clar că optimismul calibrat al anilor trecuți nu mai poate fi asumat din prima.