Raiffeisen Bank România și ASE București lansează un proiect de cercetare despre comportamentul românilor în privința economisirii și investițiilor
Raiffeisen Bank România și Facultatea de Finanțe, Asigurări Bănci și Burse de Valori din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) București lansează un proiect de cercetare privind comportamentul de economisire și investiții în rândul populației din România, cu accent pe situația actuală la nivel național, comparativ cu alte țări din UE.
Foto: Ziarul Financiar
Raiffeisen Bank România și Facultatea de Finanțe, Asigurări Bănci și Burse de Valori din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) București lansează un proiect de cercetare privind comportamentul de economisire și investiții în rândul populației din România, cu accent pe situația actuală la nivel național, comparativ cu alte țări din UE. Proiectul se va axa pe cercetarea comportamentului de planificare financiară a românilor, având ca obiectiv identificarea și înțelegerea nevoilor, preocupărilor și obiceiurilor financiare ale populației, în comparație cu tendințele europene. Această inițiativă reprezintă un pas semnificativ în promovarea unei educații financiare sustenabile și relevante în rândul comunității academice și a publicului larg.
De coordonarea proiectului de cercetare se ocupă din partea Raiffeisen Bank România Mihail Ion, vicepreședintele Diviziei Piețe de Capital, Servicii Bancare de Investiții și Planificare Financiară Personală și, din partea ASE, prof. univ. dr. Bogdan Negrea, directorul Departamentului Monedă și Bănci din cadrul Facultății, Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori. Cercetarea, realizată în baza unei metodologii științifice, estimări și previziuni dezvoltate de specialiști din cadrul ASE, se va desfășura în etape pe parcursul a șase luni, rezultatele urmând să fie prezentate în ultimul trimestru al anului 2024.
„Fie că discutăm despre fonduri de investiții, pensii facultative sau asigurări de viață, România are o pondere de sub 2% din PIB pentru fiecare dintre aceste soluții financiare, procentul fiind de cel puțin 4 ori mai mic comparativ cu media țărilor din regiune. Dacă ne uităm, de exemplu, la țări precum Cehia, Slovacia sau Polonia, numărul de participanți în fondurile de pensii facultative atinge 50 – 60% din populația activă. Un nivel de adopție comparabil cu țările mai avansate din Europa Centrală și de Est ar putea aduce în România un nivel de participare în pensii facultative pe care îl regăsim la pensiile private obligatorii în țara noastră, de aproximativ 4 milioane de români contribuitori activi, de peste zece ori mai mare decât acum“, spune Mihail Ion, vicepreședinte la Raiffeisen Bank România.
Citește și
3 min
Ioana Mihai-Andrei
2 min
Cristina Roșca
1 min
Mirabela Tiron