Raiffeisen rămâne pe poziții cu finanțarea de 480 milioane de lei prin Bursă în S1/2020
Raiffeisen, una dintre cele mai mari bănci din România, intenționează să listeze emisiunea de obligațiuni de 480 milioane de lei la bursa de la București în prima parte din 2020, a transmis banca la solicitarea ZF.
♦ În decembrie 2019 la Bursă erau înregistrate obligațiuni de 480 mil. lei emise de Raiffeisen Bank România cu scadența în 2029 ♦ Raiffeisen a vândut prima obligațiune perpetuă de tip fonduri proprii, în valoare de 50 mil. euro, cu investitor unic, acționarul principal Raiffeisen Bank Internațional AG ♦ Acestea încă nu au intrat în sistemul BVB.
Raiffeisen, una dintre cele mai mari bănci din România, intenționează să listeze emisiunea de obligațiuni de 480 milioane de lei la bursa de la București în prima parte din 2020, a transmis banca la solicitarea ZF.
Astfel, în pofida incertitudinilor din economie, instituția de credit cu capital austriac rămâne pe poziții cu privire la listarea obligațiunilor, care ar putea fi cea mai mare finanțare prin intermediul pieței de capital din anul 2020. Aceste obligațiuni au fost deja vândute în ultima lună a anului 2019, investitorii fiind International Finance Corporation (divizia de investiții a Băncii Mondiale), Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Raiffeisen Bank Internațional.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan