Răsvan Radu, CEO al UniCredit, este noul președinte al Consiliului Patronatelor Bancare. „Trăim într-un context dificil, însă cel mai important este să fim cu toții parteneri în relansarea economiei“
Răsvan Radu (foto), CEO al UniCredit Bank, este noul președinte al Consiliului Patronatelor Bancare (CPBR). El îl înlocuiește pe Sergiu Manea, CEO al BCR, care a deținut această poziție în ultimii trei ani și care a fost ales vicepreședinte al CPBR.
Foto: Ziarul Financiar

„Știm că în ultima perioadă majoritatea angajaților, companiilor și comunităților au avut de suferit, că unora le este deja foarte greu și că sprijinul din partea băncilor în perioada următoare este esențial. Trăim într-un context dificil, însă cel mai important este să fim cu toții parteneri în relansarea economiei, așa încât, pe termen mediu și lung, să ne revenim“, spune Răsvan Radu.
Membrii Consiliului Director al CPBR au mai decis ca Steven van Groningen, Președinte și CEO al Raiffeisen Bank, să rămână membru al Consiliului Director al CPBR, alaturi de Mihaela Bîtu (CEO ING Bank) și Francois Bloch (CEO al BRD), cel din urmă deținând si funcția de Trezorier al CPBR. CPBR încurajează principiul rotației membrilor Consiliului Director la conducerea acestuia.
Citește și
3 min
Iulian Anghel
1 min
Bogdan Alecu
1 min
Liviu Popescu