Rata creditelor neperformante a rămas în iulie sub nivelul de 13%
Creditele neperformante au atins la finele lunii iulie o pondere de 12,82% din totalul împrumuturilor acordate de bănci, nivel asemănător cu cel din luna iunie, când ajunsese la minimul ultimilor cinci ani, potrivit datelor din cel mai recent raport lunar al BNR.
Foto: Ziarul Financiar

Soldul total al creditului neguvernamental ajunsese la sfârșitul lunii iulie la 212,4 mld. lei, în scădere cu 0,7% față de aceeași lună din 2014. Ulterior, în august creditarea a revenit în teritoriul pozitiv.
Bilanțul băncilor a început să arate mai curat începând din a doua jumătate a anului trecut, când BNR le-a solicitat băncilor să-și curețe bilanțurile de credite neperformante, iar bancherii au fost astfel puși în situația de a constitui provizioane suplimentare pentru a putea pune în aplicare recomandările băncii centrale. Anul trecut fusese atins maximul nivelului de credite neperformante, de peste 20%, potrivit metodologiei de raportare utilizată în prezent de BNR.
Citește și
6 min
Vali Pencu
1 min
Liviu Popescu