zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Banci-Asigurari

Rata dobânzii la 10 ani a ajuns la maxime istorice: Ministerul de Finanțe s-a împrumutat luni și marți de la bănci cu o dobândă de 7,92% pe an

Ministerul de Finanțe a împrumutat astăzi de la bănci 45 milioane lei în cadrul sesiunii de oferte necompetitive din licitația pentru obligațiuni derulată luni, când dobânda a ajuns la un maxim istoric de 7,92%. ”Se evidențiază creșterea ratei de dobândă…

de Roxana Dumitru Rosu - Mediafax , Editor 10.05.2022 · 13:10 1 min de citit și în ziarul tipărit
Rata dobânzii la 10 ani a ajuns la maxime istorice: Ministerul de Finanțe s-a împrumutat luni și marți de la bănci cu o dobândă de 7,92% pe an

Foto: Ziarul Financiar

Ministerul de Finanțe a împrumutat astăzi de la bănci 45 milioane lei în cadrul sesiunii de oferte necompetitive din licitația pentru obligațiuni derulată luni, când dobânda a ajuns la un maxim istoric de 7,92%.

”Se evidențiază creșterea ratei de dobândă la titlurile de stat pe scadența 10 ani cu 32 puncte bază la 7,79%, nivel record. Ministerul de Finanțe a redeschis o emisiune de obligațiuni cu scadența februarie 2032 și s-a împrumutat cu 517 milioane lei (peste volumul programat de 300 milioane lei), la un cost mediu anual de 7,92%, în majorare cu 1,43 puncte procentuale comparativ cu nivelul înregistrat la licitația din aprilie”, a declarant Andrei Rădulescu, director Analiză Macroeconomică la Banca Transilvania.

Valoarea totală a ofertelor necompetitive subscrise a fost de 95 milioane lei, iar valoarea adjudecată de 45 milioane lei. La această sesiune au depus oferte cinci bănci.

Citește și