Rata inflației anulează creșterile salariale pentru a doua lună la rând
Salariul mediu net pe economie din România a ajuns la peste 3.540 de lei în luna octombrie a acestui an, în creștere cu 6% față de aceeași lună a anului trecut, conform datelor de la Institutul Național de Statistică (INS).
Foto: Ziarul Financiar
♦ Salariul mediu net din economia locală a crescut cu 6% în octombrie 2021 față de octombrie 2020, iar rata inflației a fost de 7,9% ♦ “În general, companiile multinaționale foarte mari, cele care fac parte din industrii care sunt pe profit iau în considerare inflația. Firmele mari care au fost afectate de pandemie nu au cum să mai țină cont de acest aspect din moment ce sunt pe pierdere.“
Salariul mediu net pe economie din România a ajuns la peste 3.540 de lei în luna octombrie a acestui an, în creștere cu 6% față de aceeași lună a anului trecut, conform datelor de la Institutul Național de Statistică (INS).
Economia locală a înregistrat un nivel al inflației mai mare decât cel al creșterilor de salarii pentru a doua lună consecutiv. Astfel, rata inflației a fost de 7,9% în octombrie 2021, pe când creșterea salariului net a fost de 6%. Astfel, câștigul salarial real, valoare ce reprezintă cantitatea de bunuri și servicii de consum care poate fi cumpărată cu un salariu nominal, a fost de -1,9% în septembrie.
Citește și
1 min
Mirela Turlan
1 min
Simona Vasile
1 min
Simona Vasile