zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Banci-Asigurari

Ratingul de credit al Băncii pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre a fost reevaluat la A/A-1 de către agenția de rating Standard and Poor's

Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre (BSTDB) a primit astăzi din partea Standard and Poor's (S&P) Global Ratings o actualizare a ratingurilor de credit emise pe termen lung și pe termen scurt, de la "A-/A-2" la "A/A-1", potrivit…

de Robert Manea , Editor Web 25.11.2021 · 16:42 1 min de citit
Ratingul de credit al Băncii pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre a fost reevaluat la A/A-1 de către agenția de rating Standard and Poor's

Foto: Ziarul Financiar

Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre (BSTDB) a primit astăzi din partea Standard and Poor’s (S&P) Global Ratings o actualizare a ratingurilor de credit emise pe termen lung și pe termen scurt, de la “A-/A-2” la “A/A-1”, potrivit informațiilor transmise de reprezentanții băncii.

“Acesta este primul upgrade complet primit de BSTDB în aproape un deceniu și, având în vedere că a avut loc în această perioadă de instabilitate economică și socială fără precedent la nivel mondial, se reflectă în mod pozitiv asupra băncii și creează o bază solidă pentru dezvoltarea sa viitoare”, a declarat Dmitry Pankin, președintele BSTDB. 

Agenția de evaluare financiară a declarat că această reevaluare reflectă confirmarea politicilor de dezvoltare a BSTDB, evidențiată de creșterea solidă a portofoliului de credite din ultimii trei ani și de decizia recentă a acționarilor de a investi capital nou. S&P subliniază că profilul de risc financiar al BSTDB este foarte puternic și rezilient, precum și faptul că repercusiunile financiare ale pandemiei au doar un impact minor asupra calității activelor băncii.

Citește și