Raul Pop, secretar de stat, Ministerul Mediului: Când se vorbește de economie circulară, toată lumea se gândește la reciclare. Aceasta este de fapt ultima verigă, ultima speranță. Economia circulară înseamnă în primul rând reutilizare
Rata de colectare pentru primele șase luni a ajuns la 82%, comparativ cu 79% în aceeași perioadă a anului trecut, confirmând progresul constant al sistemului și integrarea returnării ambalajelor în comportamentul de zi cu zi al consumatorilor, au precizat recent reprezentanții RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare
♦ Dintr-un total de 5 milioane de deșeuri gestionate anul trecut, circa 71% au fost depozitate, 11% au fost valorificate prin diferite metode și 17,5% au fost reciclate ♦ În urmă cu 10 ani, ponderea reciclării era de numai 10-11%, iar acest salt de până la 17% a fost generat în exclusivitate de sistemul de garanție-returnare, cel mai mare proiect de eeconomie circulară din România ♦ Se poate mai mult? Raul Pop, secretar de stat, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor crede că da, dar ce este foarte important de înțeles este că reciclarea este de fapt ultima etapă a unei economii circulare.
Rata de colectare pentru primele șase luni a ajuns la 82%, comparativ cu 79% în aceeași perioadă a anului trecut, confirmând progresul constant al sistemului și integrarea returnării ambalajelor în comportamentul de zi cu zi al consumatorilor, au precizat recent reprezentanții RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare. Dar ce este de precizat este că nu orice ambalaj intră în acest sistem, iar o creștere semnificativă a gradului de reciclare ar putea avea loc dacă sistemul s-ar aplica și la alte ambalaje, spune Raul Pop, secretar de stat, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, într-o discuție cu CEC Bank pentru afaceri românești.
„O creștere semnificativă ar putea fi dacă ne uităm puțin și spre alte categorii de produse, altele decât cele alimentare, cum ar fi șampon, detergent, balsam, toate aceste, toate celelalte sticle de plastic pe care noi le avem prin casă și care în momentul de față teoretic se colectează prin colectare separată de la domiciliu, dar cu rezultatele slabe pe care le-am văzut“, a spus Raul Pop.
Citește și
3 min
Ioana Mihai-Andrei
2 min
Cristina Roșca
1 min
Mirabela Tiron