zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Retail & Agrobusiness

Războiul pentru rafturile aprozarelor din Ucraina: românii și-au creat o breșă pe piața ucraineană cu castraveții. Polonezii atacă puternic sectorul brânzei

Ucrainenii au nevoie de mânca­re, iar în Ucraina se duce o bă­tălie aprigă pentru aprovizio­na­rea magazinelor și aprozare­lor cu legume, fructe și lactate. Pentru că duc lipsă de bani, de infrastructură de procesare și pentru că se luptă și cu…

de Mirela Turlan , Editor Web 19.07.2026 · 17:57 2 min de citit și în ziarul tipărit
Războiul pentru rafturile aprozarelor din Ucraina: românii și-au creat o breșă pe piața ucraineană cu castraveții. Polonezii atacă puternic sectorul brânzei

Foto: Ziarul Financiar

Ucrainenii au nevoie de mânca­re, iar în Ucraina se duce o bă­tălie aprigă pentru aprovizio­na­rea magazinelor și aprozare­lor cu legume, fructe și lactate. Pentru că duc lipsă de bani, de infrastructură de procesare și pentru că se luptă și cu costuri în creștere, la care se adaugă seceta, fermierii ucrai­neni pierd, în timp ce importurile de la fermierii străini câștigă teren accelerat. Româ­nii și-au creat o breșă pe piața ucraineană cu castraveții. Ucraina importă castraveți din România. Polonezii atacă agresiv pe segmentul lactate procesate și mai ales brânză, unde și fermierii români au tradiție.

Anul trecut, Ucraina și-a majorat importu­rile de roșii cu 32,5%, la 105.000 de tone, iar pe cele de castraveți cu 46,3%, la 71.000 de tone, față de 2024, potrivit serviciului de statistică al autorităților vamale. Ca valoare, cele mai multe importuri de roșii au venit din Turcia (82,3%), Polonia (7,3%) și Olanda (1,9%). Cei mai mari furnizori de castraveți au fost Turcia (83,5%), România (7,6%) și Polonia (4,6%). În anul ante­rior, la castraveți clasamentul era altul: Turcia (73,6%), Polonia (11,8%) și România (4,9%). Aceasta înseamnă că fermierii români au reușit să câștige cotă de piață în Ucraina, în condițiile în care au atacat și Polonia. Turcia, un furnizor ieftin și cu care Ucraina are o relație specială, și-a întărit poziția de lider. România și Polonia sunt state vecine Ucrainei.

La schimb, anul trecut pe piața românească au intrat 1,1% din exporturile de roșii ucrai­ne­ne. Republica Moldova, și ea stat vecin, a fost principalul cumpărător. Polonia, cu o industrie de procesare mai puternică, a fost principalul importator de castraveți ucraineni (54,5%). Cel mai probabil, Ucraina importă legume pentru consum, iar Polonia pentru procesare în industria murăturilor, care sunt foarte apreciate acolo, și cosmeticelor.

Citește și