zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Hi-Tech

RCS&RDS a deschis noi puncte de lucru în 2012, pe fondul expansiunii rețelei

Compania românească RCS&RDS, cel mai mare furnizor local de servicii de televiziune prin cablu și internet prin linii fixe, și-a extins anul trecut operațiunile în noi localități, arată un document publicat de companie în această lună în Monitorul Oficial.

de Adrian Seceleanu , Senior Editor 29.01.2013 · 20:51 1 min de citit și în ziarul tipărit
RCS&RDS a deschis noi puncte de lucru în 2012, pe fondul expansiunii rețelei

Foto: Ziarul Financiar

Compania românească RCS&RDS, cel mai mare furnizor local de servicii de televiziune prin cablu și internet prin linii fixe, și-a extins anul trecut operațiunile în noi localități, arată un document publicat de companie în această lună în Monitorul Oficial.

Potrivit documentului menționat, semnat de administratorul companiei, Ioan Bendei (foto), RCS&RDS a deschis anul trecut noi puncte de lucru în localitățile Galați, Craiova, Curtea de Argeș, Segarcea (județul Dolj) și Găești (județul Dâmbovița).

Operatorul a realizat anul trecut mai multe achiziții, printre care și a bazei de clienți a unui operator care avea operațiuni în Găești, respectiv compania Bitzone. Compania RCS&RDS are puncte de prezență în 39 din cele 41 de județe din România, și în București, conform datelor de pe pagina web a companiei. Rețeaua de puncte de prezență a companiei RCS&RDS numără 281 de unități, cele mai multe fiind situate în București (28), Brașov (19), Bihor și Arad (18), Cluj (12) și Hunedoara (11).

Citește și