RCS&RDS continuă să fie cel mai puternic magnet pentru clienți de pe piața de telefonie mobilă
Compania de cablu RCS&RDS, cel mai mare jucător de pe piața locală de servicii de televiziune și internet fix, a atras în luna martie și la nivelul primului trimestru din acest an cel mai mare număr de clienți din alte rețele prin portare (procedura prin care un client își schimbă operatorul păstrându-și numărul de telefon) față de aceeași perioadă a anului anterior, arată datele publicate d…
Foto: Ziarul Financiar
Compania de cablu RCS&RDS, cel mai mare jucător de pe piața locală de servicii de televiziune și internet fix, a atras în luna martie și la nivelul primului trimestru din acest an cel mai mare număr de clienți din alte rețele prin portare (procedura prin care un client își schimbă operatorul păstrându-și numărul de telefon) față de aceeași perioadă a anului anterior, arată datele publicate de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM). RCS ocupă prima poziție în acest clasament din mai 2014, după ce operatorul și-a relansat oferta comercială de comunicații mobile.
Grupul Telekom, care a fost în trecut, în perioada în care încă folosea brandul Cosmote, liderul pe segmentul portărilor, a înregistrat cea mai slabă performanță din acest punct de vedere în primele trei luni din acest an. Grupul de comunicații fixe și mobile se pregătește însă să iasă la atac cu o nouă ofertă comercială dedicată segmentului rezidențial, o lansare pregătită de noua echipă de conducere a grupului condusă de slovacul Miroslav Majoros. Detaliile noile oferte, cu care grupul speră să revină pe creștere pe mai multe segmente cheie de business, vor fi anunțate pe data de 11 aprilie în cadrul unei conferințe susținute de directorul comercial pe segmentul rezidențial Frantisek Mala. Lansarea comercială vine într-un moment în care grupul Telekom se află în plin proces de reorganizare care ar putea duce la concedierea a câteva sute de oameni. Grupul desfășoară în cursul acestei săptămâni programe de testare și evaluare a angajaților, conform datelor ZF. Potrivit informațiilor furnizate anterior ZF de Miroslav Majoros, o țintă a acestui proces de reorganizare o reprezintă managerii din grup, al căror număr ar putea fi redus.
Citește și
3 min
Iulian Anghel
1 min
Bogdan Alecu
1 min
Liviu Popescu