zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Legal

Rebecca Marina și Marius Gheldiu, Filip&Company: UE aprobă Regulamentul MiCA privind criptoactivele. Ce urmează?

Săptămâna trecută Uniunea Europeană a făcut un pas major în direcția reglementării pieței criptomonedelor, care se află în creștere rapidă, prin aprobarea finală a regulamentului privind piețele criptoactivelor („Regulamentul MiCA”). Noul regulament a fost aprobat de Parlamentul European în data…

de Cristina Bellu , Reporter 25.04.2023 · 12:36 2 min de citit
Rebecca Marina și Marius Gheldiu, Filip&Company: UE aprobă Regulamentul MiCA privind criptoactivele. Ce urmează?

Foto: Ziarul Financiar

Săptămâna trecută Uniunea Europeană a făcut un pas major în direcția reglementării pieței criptomonedelor, care se află în creștere rapidă, prin aprobarea finală a regulamentului privind piețele criptoactivelor („Regulamentul MiCA”). Noul regulament a fost aprobat de Parlamentul European în data de 20 aprilie 2023, iar acum face obiectul aprobării oficiale de către Consiliul European și al publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Regulamentul MiCA. Obiect și aplicabilitate

MiCA este regulamentul UE ce guvernează emisiunea și furnizarea de servicii referitoare la criptoactive și criptomonedele stabile. Este una dintre cele mai așteptate norme legislative ale UE din ultimii ani și reprezintă primul și singurul cadru de reglementare de acest tip din lume, pregătind drumul pentru ca alte jurisdicții să îl urmeze. Regulamentul MiCA va deveni aplicabil în termen de 18 luni de la intrarea sa în vigoare, cu excepția dispozițiilor referitoare la tokenurile asimilate monedelor electronice și la tokenurile raportate la active, care vor intra în vigoare la data intrării în vigoare a regulamentului. Astfel, ne așteptăm să avem un cadru legislativ complet aplicabil cu privire la criptoactive în statele membre ale UE la finalul anului 2024, începutul anului 2025.

Citește și