zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Hi-Tech

Record istoric în primele ore ale evenimentului Black Friday: tranzacțiile online cu cardul au crescut cu 76% anul acesta față de anul 2019

Tranzacțiile online cu cardul au înregistrat creșteri de aproximativ 76% față de anul precedent în primele ore ale zilei de vineri, 13 noiembrie, când mai mulți retaileri și-au derulat principalele campanii comerciale din cadrul evenimentului de shopping Black Friday.

de Corina Matei , Editor Web 15.11.2020 · 17:31 2 min de citit și în ziarul tipărit
Record istoric în primele ore ale evenimentului Black Friday: tranzacțiile online cu cardul au crescut cu 76% anul acesta față de anul 2019

Foto: Ziarul Financiar

„2020 este anul care marchează trecerea de la plata ramburs la cea online, cu cardul. Totodată, faptul că utilizatorii care plătesc online, cu cardul, sunt majoritari arată și o creștere a încrederii consumatorilor români în magazinele online“, a spus Mihai Pătrașcu, CEO al evoMAG.

Tranzacțiile online cu cardul au înregistrat creșteri de aproximativ 76% față de anul precedent în primele ore ale zilei de vineri, 13 noiembrie, când mai mulți retaileri și-au derulat principalele campanii comerciale din cadrul evenimentului de shopping Black Friday. Atfel, în primele ore de Black Friday a fost înregistrat un număr de circa 290.000 de tranzacții online cu cardul, potrivit datelor procesatorului de plăți PayU România, unul dintre cei mai mari jucători de pe piață.

„Mulți consumatori au ales să plătească online, astfel că avem o creștere de circa 76% la plățile online. Ceea ce este și mai spectaculos este faptul că plățile integrale au crescut cu peste 150% față de anul precedent. Nu ne așteptam ca valoarea medie pe tranzacție să fie mai mare cu 60% anul acesta față de anul trecut. Acest lucru indică faptul că migrarea oamenilor spre mediul online este susținută“, a spus Elena Gheorghe, country manager al PayU, în cadrul unui eveniment online.

Citește și