Recrutare de răsunet: Alex „Jay“ Bălan pleacă după 15 ani de la BitDefender la SuperBet. Noul director de securitate IT al SuperBet va fi prezent marți 10 mai la conferința ZF Cybersecurity Trends
Alex „Jay“ Bălan, unul dintre cele mai cunoscute nume din industria locală de securitate cibernetică și care a activat în ultimii 15 ani în cadrul BitDefende, cel mai recent pe poziția de security research director, a fost recrutat de grupul SuperBet.
Foto: Ziarul Financiar
Alex „Jay“ Bălan, unul dintre cele mai cunoscute nume din industria locală de securitate cibernetică și care a activat în ultimii 15 ani în cadrul BitDefende, cel mai recent pe poziția de security research director, a fost recrutat de grupul SuperBet.
„Începând cu luna mai, Alex „Jay“ Bălan este noul Chief Information Security Officer (CISO) al grupului Superbet, cel mai mare operator de pariuri sportive din România, cu o prezență activă și pe alte piețe europene importante. Cu peste 20 de ani de experiență în zona de securitate cibernetică, Bălan se alătură companiei după 15 ani petrecuți în cadrul Bitdefender, cel mai recent pe poziția de Security Research Director, unde a jucat un rol activ pe partea de inovație, cercetare, strategie și public-speaking“, a anunțat SuperBet.
„Superbet e un grup global, în continuă creștere și dezvoltare. Viteza cu care evoluează totul e uimitoare. Întotdeauna m-au atras provocările și acest proiect e poate cel mai plin de provocări de până acum, pentru că un asemenea organism are nevoie de un management al securității pe măsură. În același timp, un rol important în decizia mea l-a jucat și faptul că Superbet investește foarte mult în cercetare și inovație, chiar și în domenii din afara zonei sale principale de activitate. De exemplu, echipa pe care am plăcerea s-o coordonez va contribui activ și la comunitatea internațională de securitate informațională cu know-how, cercetare și descoperiri, lucru care, pe termen lung, va ajuta toate companiile și toți utilizatorii să trăiască într-un mediu digital mai sigur“, a declarat Alex Bălan.
Citește și
1 min
Mirela Turlan
1 min
Vali Pencu
3 min
Catalina Apostoiu