Referendumul care va schimba harta Europei
Kenneth Rogoff, economistul american care s-a remarcat previzionând criza de pe piața imobiliară din SUA, a avertizat că Scoția are în față un „dezastru groaznic” indiferent de rezultatul referendumului privind independența față de Marea Britanie și ce se întâmplă acolo va avea efecte asupra întregii Uniuni Europene, unde mișcările pentru independență sau autonomie devin tot mai evidente.
Foto: Ziarul Financiar
Kenneth Rogoff, economistul american care s-a remarcat previzionând criza de pe piața imobiliară din SUA, a avertizat că Scoția are în față un „dezastru groaznic” indiferent de rezultatul referendumului privind independența față de Marea Britanie și ce se întâmplă acolo va avea efecte asupra întregii Uniuni Europene, unde mișcările pentru independență sau autonomie devin tot mai evidente. Investitorii au început deja să retragă miliarde de lire sterline din Scoția.
“Va fi un dezastru sigur pentru Scoția deoarece, înainte de toate, va fi o ajustare groaznică. Chiar dacă votul nu va fi în favoarea independenței, oamenii tot nu vor dori să investească acolo deoarece Scoția ar putea cere oricând un alt referendum. Mulți vor pleca din Scoția”, a avertizat Rogoff într-un interviu acordat CNBC. El este profesor la prestigioasa universitate Harvard. Scoțienii vor ieși la vot pe 18 septembrie.
Fondurile de investiții, investitorii și fondurile de pensii au început să retragă din Scoția miliarde de lire sterline din cauza temerilor tot mai mari cu privire la consecințele financiare ale unui vot în favoarea independenței, notează Financial Times. “Toți clienții noștri au început să ia măsuri, iar aceasta înseamnă că și alte companii de servicii financiare se confruntă cu aceeași situație”, a spus un reprezentant al Multrees Investors Services, o companie de servicii financiare pentru gestionarea averilor mari.
Citește și
3 min
Rareș Udrescu
3 min
Rareș Udrescu
5 min
Cristian Hostiuc