Regimul fiscal al microîntreprinderilor sub semnul incertitudinii
Companiile cu venituri de până la un milion de euro care ar urma să treacă la regimul fiscal al microîntreprinderilor, dar pe care noua impozitare le-ar dezavantaja, așteaptă încă o decizie, așa cum a fost promisă de autorități, privind posibilitatea…
Foto: Ziarul Financiar
Companiile cu venituri de până la un milion de euro care ar urma să treacă la regimul fiscal al microîntreprinderilor, dar pe care noua impozitare le-ar dezavantaja, așteaptă încă o decizie, așa cum a fost promisă de autorități, privind posibilitatea de a opta pentru plata impozitului pe profit.
Modificările fiscale realizate în mai multe etape prin diverse acte normative în ultimul an abia încep să producă efecte în piață. Unul dintre ele se va răsfrânge asupra unui număr însemnat de companii, respectiv cele care au venituri între 500 mii și 1 mil de euro și care ar trebui să se înregistreze pentru plata impozitului pe cifra de afaceri în loc de impozitul pe profit până pe 31 martie.
În funcție de rata de profitabilitate sau de stadiul investițional în care se află, vor fi sau nu avantajate de modificare. În principal, acest tip de impozit le creează dificultăți celor cu rate de profitabilitate mai mici de 6,25% sau cu pierderi pentru că vor datora cu certitudine mai mult decât în prezent sau celor care fac investiții și nu vor mai avea posibilitatea să și deducă cheltuielile aferente. O altă categorie de companii care vor resimți implicații semnificative este cea care în prezent plătește impozitul specific (HoReCa).
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan