Remanierea „mică“ se amână până după sărbătorirea Centenarului
Președintele Klaus Iohnnis refuză să se pronunțe asupra noilor propuneri ale guvernului în privința titularilor fotoliilor ministeriale de la Dezvoltare și Transporturi înainte de 1 decembrie.
Foto: Ziarul Financiar
Guvernul PSD i-a transmis președintelui Klaus Iohannis noi propuneri pentru pentru pozițiile ministeriale de la Dezvoltare și Transporturi, dar șeful statului a anunțat că nu va lua o decizie decât după sărbătorirea Centenarului, la 1 decembrie.
„PSD este la al treilea guvern în nici doi ani, au fost schimbate enorm de multe persoane pe pozițiile de ministru, i-am numărat, nu o să vă vină să credeți, sunt 70 de politicieni care au fost sau sunt acum miniștri în aceste guverne. Așa nu se poate guverna, e imposibil să schimbi miniștri toată ziua – bună ziua, de asta se ocupă PSD. Cum să ne imaginăm că poate să funcționeze un guvern cu două remanieri într-o săptămână? Eu nu sunt de acord să contribui la o astfel de guvernare care seamănă cu un carusel“, a anunțat președintele Iohannis.
După ce președintele a refuzat să-i confirme pe funcții pe Olguța Vasilescu la Transportuti și Ilan Laufer la Dezvoltare, PSD a revenit și a propus-o Olguța Vasilescu la Dezvoltare și pe Mircea Drăghici la Transporturi. Pentru că președintele nu a semnat decretele de revocare a lui Lucian Șova de la Transporturi și a lui Paul Stănescu de la Dezvoltare, PSD le-a cerut celor doi să demisioneze pentru a nu-i oferi șefului statului motivul să susțină că nu poate numi pe cineva pe un post deja ocupat. Lucian Șova și-a înaintat ieri demisia, dar nu și Paul Stănescu, adversar al liderului PSD, Liviu Dragnea.
Citește și
6 min
Vali Pencu
1 min
Liviu Popescu