zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Burse - Fonduri mutuale

Remus Vulpescu, CEO, Bursa de Valori București: Piața locală de capital se maturizează accelerat, cu 286.000 de investitori de retail activi la finele anului trecut, de cinci ori mai mult decât în 2019

Piața bursieră locală începe să arate semne clare de consolidare pe fondul extinderii rapide a bazei de investitori individuali. La evenimentul de prezentare a rezultatelor VEKTOR 2025, organizat de ARIR la sediul Bursei de Valori București, Remus Vulpescu, directorul general…

de Eduard Ivanovici , Colaborator 30.01.2026 · 10:47 1 min de citit
Remus Vulpescu, CEO, Bursa de Valori București: Piața locală de capital se maturizează accelerat, cu 286.000 de investitori de retail activi la finele anului trecut, de cinci ori mai mult decât în 2019

Foto: Ziarul Financiar

Piața bursieră locală începe să arate semne clare de consolidare pe fondul extinderii rapide a bazei de investitori individuali. La evenimentul de prezentare a rezultatelor VEKTOR 2025, organizat de ARIR la sediul Bursei de Valori București, Remus Vulpescu, directorul general al BVB, a subliniat că această evoluție mută accentul asupra calității relației dintre companii și investitori, unde transparența și dialogul real devin elemente centrale pentru construirea încrederii în piață.

„Piața de capital din România se află într-un moment de maturizare accelerată. La finalul anului trecut, aproape 286.000 de investitori de retail erau activi la BVB, potrivit datelor publicate astăzi de Fondul de Compensare al Investitorilor. Este un număr de peste cinci ori mai mare decât în 2019”, a declarat CEO-ul.

2025 a fost un an de referință pentru Bursa de Valori București, cu indicele BET la un maxim istoric și un randament anual de 46%, respectiv 55% incluzând dividendele. După un început marcat de incertitudini politice și macroeconomice, a doua parte a anului a adus un raliu puternic, susținut de energie, utilități și plățile consistente de dividende.

Citește și