zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Retail & Agrobusiness

REPORTAJ ZF. Ce se întâmplă cu centrul Capitalei, zona din jurul kilometrului 0, un simbol al Bucureștiului? Cum a decăzut zona Unirea-Universitate: de la Intercontinental fără brand la spațiile goale de la magazinul Unirea și plecarea numelor ca Zara, Be

♦ În Piața Universității, fostul hotel Intercontinental a pierdut brandul, literele au fost date jos de pe fațadă. Se anunță o investiție de 21 mil. euro, iar noul nume este Grand Hotel București. ♦ În Piața Unirii, magazinul Unirea își…

de Mirela Turlan , Editor Web 21.04.2022 · 21:21 2 min de citit și în ziarul tipărit
REPORTAJ ZF. Ce se întâmplă cu centrul Capitalei, zona din jurul kilometrului 0, un simbol al Bucureștiului? Cum a decăzut zona Unirea-Universitate: de la Intercontinental fără brand la spațiile goale de la magazinul Unirea și plecarea numelor ca Zara, Be

Foto: Ziarul Financiar

♦ În Piața Universității, fostul hotel Intercontinental a pierdut brandul, literele au fost date jos de pe fațadă. Se anunță o investiție de 21 mil. euro, iar noul nume este Grand Hotel București. ♦ În Piața Unirii, magazinul Unirea își vede spațiile închiriate închise unul după altul, în vreme ce magazinul Cocor încearcă în ultimii ani să-și (re)găsească locul în piață ♦ Cu clădiri care stau să cadă pe zi ce trece, și Centrul Vechi a „gonit“ mai multe afaceri, printre cele mai recente închideri fiind cea a lanțului de cafenele Starbucks, care vindea acolo cafele în ediție limitată.

Centrul orașului, o zonă atât de efervescentă în alte capitale europene, prețuită și valo­rificată la maximum în marile orașe ale lumii, își vede, de câțiva ani, decăderea în București, iar locuri care ar trebui să fie adevărați poli de atracție – precum Centrul Vechi, Unirea Shopping Center, magazinul Cocor, fostul Intercontinental – și-au pierdut din popularitate. Astfel, zona centrală a Bucureștiului, care ar fi putut să fie un punct valoros de atracție pentru turiști, dar nu numai, pare să cadă în dizgrație pe zi ce trece.

Trotuare știrbe, cu pavaje sparte, oameni ai străzii, spații care stau goale, în paragină, în zone prețioase pentru comerțul stradal compun un peisaj gri pentru centrul unei capitale europene care aspiră la dezvoltarea turismului.

Citește și