Reprezentantul Estoniei în BCE este sceptic față de QE
Guvernatorul băncii centrale a Estoniei, Ardo Hansson, membru în consiliul guvernatorilor al Băncii Centrale Europene, crede că probleme precum criza politică din Grecia fac dificile achizițiile de obligațiuni guvernamentale de către BCE.
Foto: Ziarul Financiar
Guvernatorul băncii centrale a Estoniei, Ardo Hansson, membru în consiliul guvernatorilor al Băncii Centrale Europene, crede că probleme precum criza politică din Grecia fac dificile achizițiile de obligațiuni guvernamentale de către BCE. „Nu trebuie ca BCE să devină hiperactivă o dată la câteva luni, atunci când nu se văd pe deplin efectele măsurilor. Consider că anunțarea în ianuarie a unui program de achiziții de obligațiuni guvernamentale, inclusiv ale Greciei, este problematică“, a afirmat Hansson într-un interviu acordat Bloomberg. Scepticismul exprimat de Hansson înainte de ședința BCE din 22 ianuarie urmează o linie similară cu cea a șefului băncii centrale germane, Jens Weidmann, potrivit căruia suplimentarea lichidităților prin achiziții de obligațiuni implică riscuri.
Președintele BCE, Mario Draghi, a spus că riscul deflaționist din zona euro necesită o reacție, dar decizia este complicată de alegerile anticipate din Grecia, programate pe 25 ianuarie. Scrutinul ar putea fi câștigat de partidul de stânga Syriza, care vrea restructurarea datoriilor statului elen. În această săptămână, conducerea BCE a analizat mai multe variante pentru suplimentarea lichidităților, potrivit unui oficial al instituției. Între sugestii s-a aflat și propunerea de achiziție a unor obligațiuni în valoare de până la 500 de miliarde de euro, cu rating maxim AAA.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan