Retail. De la est vine marfa
Marii retaileri de modă, în frunte cu LPP, H&M și Pepco, și-au deschis de-a lungul ultimilor ani centre logistice în România, centre cu ajutorul cărora deservesc mai rapid atât magazinele offline și online locale, cât și pe cele din întreaga…
Foto: Ziarul Financiar
Marii retaileri de modă, în frunte cu LPP, H&M și Pepco, și-au deschis de-a lungul ultimilor ani centre logistice în România, centre cu ajutorul cărora deservesc mai rapid atât magazinele offline și online locale, cât și pe cele din întreaga regiune. În această cursă a depozitelor autohtone s-au înscris mai recent și marile platforme online extraeuropene, precum Temu din China ori Trendyol din Turcia. Aceste companii au investit în România pe măsură ce numărul comenzilor a explodat.
Totuși, există voci care spun că loc de creștere mai este încă, după modelul din Occident, unde acești actori au ajuns să acapareze o bună parte din piață datorită politicii prețurilor mici. Așadar, în mod paradoxal, în țările cele mai bogate, retailerii cu prețuri mici sunt chiar mai populari. Totuși, România vine tare din urmă. În ce măsură impunerea unor taxe de către autorități poate tempera acest avânt?
În urmă cu mai puțin de un an, comerciantul turc Trendyol, care este însă deținut de gigantul Alibaba din China, anunța că va investi în primul său depozit din România, un depozit de 50.000 mp, situat în apropiere de București – în Ștefăneștii de Jos. „Pe măsură ce cererea pentru produsele listate pe Trendyol continuă să crească, atât în România, cât și în regiune, dezvoltarea unui hub logistic (…) a devenit o prioritate”, declara la acel moment Irem Yılandil, head of international expansion în cadrul Trendyol Group. Câteva luni mai târziu, în primăvara lui 2025, proiectul era inaugurat.
Citește și
3 min
Liviu Popescu
1 min
Claudia Medrega
15 min
Mircea Nica