Rețeaua de cafenele Meron, controlată de antreprenorul clujean Bogdan Ciocian, se extinde cu o unitate în Brașov și ajunge la 17 unități în țară. Investiția trece de 100.000 de euro
Lanțul de cafenele Meron, fondat de Bogdan Ciocian în Cluj-Napoca, deschide pe 10 octombrie o nouă cafenea în Brașov, în urma unei investiții de peste 100.000 de euro, și ajunge la o rețea de 17 unități la nivel național.
Foto: Ziarul Financiar

„Chiar dacă este o perioadă cu predictibilitate mai restrânsă, ne-am dorit să continuăm activitatea, astfel că am regândit strategia de business și, în egală măsură, am vrut să păstrăm componenta de dezvoltare și extindere. Am ales să mergem mai departe cu extinderea și pentru că această pandemie ne-a învățat să fim mai adaptabili, mai receptivi și să privim provocările pe care le avem ca pe niște oportunități”, spune Bogdan Ciocian, CEO Meron.
Cafeneaua din Brașov are o suprafață de aproximativ 90 de metri pătrați și respectă liniile întregii rețele, fiind proiectată și realizată de o echipă de arhitecți din Cluj-Napoca după un design minimalist, cu influențe nordice și multe accente de alb, texturi și materiale naturale.
Citește și
1 min
Cristina Roșca