Rețeaua de imagistică medicală Medima a deschis la Bacău o nouă clinică, o investiție de 1,6 mil. euro
Rețeaua de imagistică medicală Medima a deschis o nouă clinică în Bacău, o investiție de 1,6 milioane de euro, ce duce rețeaua la 14 clinici operaționale pe piața locală. "Începem un nou capitol, cu numărul 14, al poveștii Medima. Este…
Foto: Ziarul Financiar
Rețeaua de imagistică medicală Medima a deschis o nouă clinică în Bacău, o investiție de 1,6 milioane de euro, ce duce rețeaua la 14 clinici operaționale pe piața locală.
“Începem un nou capitol, cu numărul 14, al poveștii Medima. Este un moment cu adevărat special, deoarece prin deschiderea clinicii Medima Bacău continuăm să fundamentăm misiunea cu care am pornit la drum: îmbunătățirea accesului populației la investigații imagistice moderne, care au un impact crucial în prevenția și diagnosticarea timpurie a mai multor afecțiuni medicale. Ne-am propus să avem un impact pozitiv pe termen lung, să contribuim la creșterea speranței de viață și la facilitarea tratamentelor mai accesibile”, a spus Vlad Ardeleanu, CEO al Medima.
Serviciile medicale oferite în cadrul clinicii Medima Bacău acoperă toate tipurile de examinări prin rezonanță magnetică (RMN) și tomografie computerizată (CT), de la examinări uzuale ale diferitelor zone anatomice până la investigații avansate, în patologiile complexe, precum cele oncologice, vasculare, neurologice sau musculo-scheletale. Clinica Medima Bacău este dotată cu echipamente de imagistică medicală de ultimă generație, RMN Siemens MAGNETOM Altea 1.5T și CT Siemens SOMATOM go.Up.
Citește și
6 min
Vali Pencu
1 min
Liviu Popescu