Rețeaua de librării Diverta, care și-a cerut insolvența, într-o scrisoare către angajați: În nenumărate discuții cu guvernul, ni s-a promis un grant care ne-ar fi salvat, dar care nu a mai venit
Cele trei luni din 2020 în care librăriile Diverta au fost închise au dus la un nivel scăzut al vânzărilor, la pierderi și datorii, este mesajul transmis de companie către angajații săi, un mesaj în care este anunțată insolvența companiei.
Foto: Ziarul Financiar

„Vă anunț, cu tristețe, că Diverta a fost nevoită să ceară intrarea în procedură de insolvență. În pandemie, magazinele noastre au fost închise timp de trei luni. Le-am redeschis, dar vânzările au continuat să fie la un nivel foarte jos, cu scăderi de peste 40%, în timp ce cheltuielile cu salariile și cu chiriile au rămas la un nivel ridicat. Toate acestea au dus la pierderi de aproape 2 milioane de euro. Ca urmare, datoriile la acționari, la stat și la furnizori au crescut continuu”, se arată în scrisoarea transmisă către angajații Diverta.
Timp de mai multe luni, acționarii companiei au sperat că pot evita intrarea în insolvență, lucru care, însă, nu a reușit.
Citește și
2 min
Ziarul Financiar
1 min
Ziarul Financiar
3 min
Ștefan Stan